US-eCommerce

Asa cum scriam recent, in SUA a inceput apocalipsa retail-ului offline: peste 3.500 de magazine fizice se vor inchide in urmatoarele luni, in mall-urile din intreaga tara, unii retaileri renuntand la modelul traditional si mutandu-se exclusiv online. Nytimes.com intareste idea, dand drept exemplu cartierul new yorkez SoHo. Acesta era cunoscut pentru varietatea de magazine celebre de retail, nationale si international, dar acum bate vantul in magazinele Chanel si Arc’teryx din zona, buticurile se inchid si la mica distanta, in Red Hook, afaceristi e-commerce se lupta pentru a inchiria un deposit imens, de 4,4 hectare, de unde ar putea livra in aceeasi zi produsele comandate de numerosii lor clienti.

Industria de retail american se restructureaza profund: intre 2000 si 2014, e-commerce-ul a crescut, in medie, cu 30 miliarde $/an, iar in ultimii 3 ani suma a crescut la 40 miliarde $, giganti ca Amazon facand shopping-ul online extrem de accesibil. Retailerii care ofera clientilor ce le trec pragul consultanta de nota 10, se trezesc adesea ca acestia pleaca acasa fara a cumpara nimic, iar apoi comanda acelasi produs, online, de pe Amazon.

Retail-ul traditional s-ar putea sa nu isi revina niciodata, ceea ce nu ar trebui sa ne mire: toti stim cat de plictisite sau agresive sunt vanzatoarele din marile lanturi de magazine si cat de rapid putem primi un produs prin curier, in 24 de ore de la comanda online. Retailerii traditionali se chinuie sa tina pasul, iar economistii si investitorii imobiliari spun ca declinul retail-ului american s-a accentuat in utimele luni.

Mall-urile suburbane se golesc, brand-uri de renume dau faliment si mii de oameni isi pierd locurile de munca: din octombrie incoace, in jur de 89.000 de angajati au fost concediati din magazine de marfuri generaliste, in SUA. Si, cum in jur de 1 din 10 americani lucreaza in retail, efectele economice si sociale ale acestei apocalipse sunt imense. „In industria retail-ului au aparut schimbari majore. Care atrag dupa ele schimbari majore in domeniul angajarilor”, spune Mark Cohen, fost director Sears, care acum preda studentilor de la Columbia Business School un curs despre retail. Numarul de magazine care se vor inchide anul acesta in SUA risca sa il depaseasca pe cel al magazinelor inchise in timpul crizei economice din 2008.

Imediat dupa Al Doilea Razboi Mondial, mall-urile aparute in zonele suburbane erau un monument inchinat consumerismului si erau mereu pline; cu timpul, au devenit uriase ca marime (in 1992, nou-deschisul Mall of America din Minnesota, cel mai mare din tara, cu o suprafata de 730.000 m2,, de 9 ori mai mare decat suprafata Yankee Stadium). „Industria retail-ului a construit cladiri prea mari”, confirma Bruce Batkin (chief executive Terra Capital Partners, care acorda imprumuturi imobiliare). „Lucrurile se schimba atat de rapid in retail incat un an trebuie masurat in ani canini”, mai spune el.

Cel mai nou exemplu de lant de magazine care a pierdut lupta cu online-ul il constituie retailerul de imbracaminte pentru femei Bebe. Acesta a anuntat ca isi va inchide toate magazinele fizice (175 la numar) pana la finele lunii mai, scrie cnbc.com. Asta dupa ce, anterior, anuntase ca renunta la doar 12% dintre acestea. Bebe e in plina reorganizare si se speculeaza ca se va muta online. Mai multe detalii gasiti in clipul video de mai jos.

Daca ti se pare interesant te rugam sa dai un share. Multumim :)