Multumita iPad-ului si altor tablete, lumea face acum cumparaturi de pe canapea, din pat sau din bucatarie, asta ca sa nu mai spunem si de cel mai “confortabil” loc cu putinta: baia.

Intr-un studiu care urmeaza sa fie publicat in scurt timp, compania din Boston SeeWhy a intrebat peste 1.000 de posesori de tablete unde le-au folosit pentru a-si face cumparaturile. 10% din respondenti au recunoscut ca au cumparat ceva in timp ce se aflau “pe tron”, sau macar in apropierea lui.

Baia (toaleta) s-a clasat de fapt ultima dintre toate locatiile casei, dupa sufragerie (44%), dormitor (23%), bucatarie (19%) si curte (14%), dar totusi cifra asta a toaletei arata cat de puternice au devenit tabletele in rolul de vitrina virtuala.

Daca-i puteti convinge pe oameni sa cumpere ceva in timp ce se afla in baie, atunci ii puteti convinge sa cumpere de oriunde.

SeeWhy creeaza software de marketing care tinteste aducerea potentialilor clienti inapoi pe site-urile de shopping online in caz ca le-au vizitat dar nu au cumparat nimic. De-a lungul acestui studiu, compania a analizat de asemenea peste 21 de milioane de tranzactii ale miilor de clienti de pe platforma sa. Studiul lor a constatat ca atunci cand fac cumparaturi de pe un dispozitiv mobil, clientii care au folosit o tableta au inregistrat o probabilitate de trei ori mai mare de a cumpara ceva, in comparatie cu cei care un folosit un smartphone.

Charles Nicholls, fondatorul si seful departamentului de strategie SeeWhy, spune ca tabletele au succes la cumparaturi pentru ca lumea le foloseste intr-un mod – si intr-un moment – in care nu utilizeaza alte dispozitive.

“Veti afla ca seara exista un fel de tipar al cumparaturilor recreationale care nu se regaseste in acelasi fel pe desktop-uri”, spune el.

Daca cineva este acasa si are de ales intre tableta si telefon, Nicholls spune ca tableta va fi preferata intr-o proportie covarsitoare. Ecranele mai mici ale smartphone-urilor fac mai dificila parcurgerea etapelor necesare unei achizitii, spune el, in timp ce tabletele se apropie de experienta unei cumparaturi facute pe PC.

In acelasi timp, in comparatie cu tabletele, desktop-urile si laptop-urile nu se preteaza la aceeasi versatilitate in ceea ce priveste... locatia in care pot fi folosite. Nicholls n-a spus asta, dar o voi face eu: sa mergi cu tableta la toaleta este aproape la fel ca si cum te-ai duce acolo cu o revista. Chiar si laptop-urile cele mai mici nu pot face asta.

Alt cercetare a ajuns la concluzii similare (chiar daca nu in mod special despre toaleta). Firma de market research eMarketer spune ca incep sa apara tipare in ceea ce priveste modurile de utilizare ale ecranelor de diferite dimensiuni, in special in ceea ce priveste shopping-ul. Mai multi consumatori vor face shopping de pe smartphone-uri decat de pe tablete anul acesta (102 mililoane vs. 94 milioane), dar numai din cauza ca mai multa lume detine astfel de dispozitive, estimeaza eMarketer. In ceea ce priveste procentele, firma preconizeaza ca mai multi dintre acesti utilizatori vor cumpara efectiv ceva folosind tableta, in comparatie cu smartphone-ul.

Clark Fredricksen, vice-presedintele eMarketer, este de acord ca tabletele au contribuit la cresterea conceptului de “shopping recreational”. Majoritatea cumparaturilor on-line facute de pe calculator se realizeaza de la serviciu, in timpul zilei, spune el. Oamenii care nu ar mai avea chef sa porneasca laptop-ul sau calculatorul cand ajung seara acasa nu au aceeasi atitudine cand vine vorba de tablete.

Si multi dintre acestia s-ar putea chiar sa nu aiba un calculator acasa.

“In contextul e-commerce-ului, asta inseamna ca acum e mai probabil sa vedem oameni folosind o tableta intr-un timp al zilei in care altadata ar fi folosit un desktop pentru a accesa magazine on-line sau a cumpara on-line”, a spus Fredricksen. “Iar in unele cazuri, tableta va oferi o experienta mult mai intima a cumparaturilor decat a putut-o face vreodata desktop-ul. Veti putea atinge produsele pe care le cumparati.”

Dincolo de factorul de forma, alt factor care pare sa joace un rol in cazul succesului tabletei in materie de shopping este factorul demografic.

Pe Overstock.com, 19% din traficul site-ului vine de pe smartphone-uri, a declarat compania pentru Wired. Dar valoarea tipica a comenzilor facute de pe acestea este cu 10 procente mai mica decat media site-ului, totalizand doar 4% din totalul incasarilor. In acelasi timp, tabletele genereaza un trafic mai mic (16%), dar valoarea comenzilor facute de pe acestea este cu 17 procente peste media site-ului, contribuind cu 15% la totalul vanzarilor Overstock.

Oamenii care detin tablete au un venit mai mare pe care-l pot cheltui, spune CEO-ul Overstock Patrick Byrne, in timp ce telefoanele sunt “in esenta gratuite”. Pentru site-uri ca acesta – care, spune Byrne, si-au optimizat design-ul pentru tablete – “atrageti o baza importanta de clienti.”

“Pe de alta parte, odata ce preturile tabletelor vor scadea, cum se intampla in cazul tuturor produselor electronice, discrepantele ar trebui sa dispara” spune el.

In cazul probabil in care preturile vor scadea, tot mai mula lume va apela la tablete pentru a face shopping, din moment ce mai mula lume va avea acces la ele. Nicholls spune insa ca in general dispozitivele mobile mai au inca drum lung de parcurs pana sa devina mediul standard pentru shopping online. Studiul companiei sale a aflat ca momentan doar 12% din totalul vanzarilor online sunt facute pe dispozitive mobile.

Chiar si asa, este tot mai clar ca o tehnologie relativ noua creeaza inca odata un nou tip de consumerism. Cum era mersul la mall in 1980, tabletele au transformat retail-ul intr-un mod de relaxare, dar in cazul acesta nu va trebui sa iesiti din casa - indiferent in care dintre incaperi va aflati.

Nicholls spune ca tabletele “au schimbat fundamental modul in care facem cumparaturi”.

 

Sursa: http://www.wired.com/business/2013/07/bathroom-buying/
Autor: MARCUS WOHLSEN

Daca ti se pare interesant te rugam sa dai un share. Multumim :)