Astazi, ECOMpedia.ro inaugureaza o serie de interviuri cu proprietari de site-uri autohtone si antreprenori e-commerce romani, menita sa construiasca o relatie cu magazinele online romanesti, pentru a le ajuta sa creasca frumos si a impartasi comunitatii e-commerce de la noi sfaturi utile si informatii corecte din domeniu.

Primul interviu este cu Sergiu Dangulea (foto), fondator si CEO www.spy-shop.ro. Aparut in 2008, site-ul ofera cea mai variata gama de camere de supraveghere, sisteme de alarma antiefractie, interfoane si videointerfoane, control acces si automatizari din Europa. Sergiu a facut Politehnica la Timisoara, apoi un masterat in dreptul informatiilor si al securitatii private (la Bucuresti). Educatia antreprenoriala si-a facut-o ulterior, urmand programe si cursuri de management si antreprenoriat si citind foarte mult.

ecompedia-website Aflati, mai jos, cum a invatat spy-shop.ro – in acesti 9 ani de existenta – sa se diferentieze de concurenta, cum arata cifrele de Black Friday, la ce crestere a vanzarilor se asteapta anul acesta si in ce directie se va orienta magazinul online, pe viitor. spyshop

ECOMpedia.ro: Cum ai ales numele pentru spy-shop.ro?

Sergiu Dangulea: Spy Shop este si denumirea societatii care administreaza site-ul si a fost ales pentru a reprezenta clar si concis tipul de produse si publicul careia i se adresa magazinul in acea perioada, fiind vorba de produse si echipamente de spionaj. Au fost doua variante initiale, Spy Shop si Spy Tech, dar varianta finala, care este inregistrata la OSIM, a ramas Spy Shop.

Ce te-a motivat sa incepi propria afacere? Ai pornit la drum singur?

Dupa universitate, am avut lucrat cativa ani in domeniul investigatiilor si al sistemelor de securitate si atunci am observat mai multe probleme legate de dotarea tehnica slaba, preturile foarte mari sau lipsa de echipamente. La drum am pornit singur si am fost motivat 100% de pasiune.

Cum ai strans bani pentru finantare?

Am inceput initial cu cateva sute de euro, din salariu si din bani luati imprumut, si am reivestit continuu, an de an. Niciodata nu am considerat banii firmei ca fiind bani mei. Investim in continuare tot profitul, iar anul acesta am facut o investitie de 500.000 € intr-un sediu nou si intr-un spatiu de depozitare mai mare.

Care sunt avantajele/dezavantajele in a avea propria afacere versus a fi angajat?

Pentru o persoana bine pregatita, un specialist bun in domeniul lui, e mai bine sa fie angajat, nu are bataie de cap si este bine platit. Daca vrei o viata usoara, relaxata, nu recomand antreprenoriatul. Daca vrei independenta financiara, libertate de decizie si program flexibil, recomand antreprenoriatul, dar sacrificiile sunt pe masura.

Care este publicul tinta al spy-shop.ro?

Publicul tinta este format din persoane de sex masculin, peste 24 de ani, cu interese in zona aceasta de electronica si securitate. Siguranta este o nevoie primara a omului si noi incercam sa oferim solutii pentru oricine pe partea aceasta. De asemenea, ne adresam si instalatorilor, pentru care avem si alte beneficii de oferit.

De ce ar trebui un om care intra pe site sa cumpere de la voi? Ce aveti in plus fata de concurenta? Cum va diferentiati?

In primul rand avem o varietate foarte mare de produse din domeniul securitatii, cred ca suntem pe primul loc, cel putin la nivel european, in ceea ce priveste acest lucru, nu am gasit inca alt magazin pe nisa noastra, in nicio tara, care sa ne bata la capitolul asta. Pe langa asta, ne bazam mult pe serviciile pre- si post-vanzare, avem un numar mare de specialisti care asista clientul, atat la achizitie, cat si la montaj si utilizare. Toate astea le asezonam cu un stoc-tampon foarte mare si livrare in 24 de ore, multe metode de plata, showroom-uri unde clientul poate testa produsele, garantii extinse, oferte personalizate, suport tehnic si alte beneficii.

 Cum va merge in perioada asta? Sunt vizitatori pe site? Dar vanzari?

Avem clienti destul de constant pe toata perioada anului, nu prea avem sezonalitati care sa impacteze.

Ati participat la Black Friday-ul 2016? Cum au aratat, comparativ, cifrele de BF si Craciun din 2016?

Participam in fiecare an la BF, de cativa ani incoace, e intr-adevar pe primul loc in ceea ce inseamna campanii, promovare si implicare. Si luna decembrie e la inaltime si avem vanzari bune, peste medie. Noi in perioada Zilei Nationale (1 Decembrie) avem o campanie in care promovam strict produse romanesti, incercand astfel sa incurajam industria locala.

La ce va asteptati de BlackFriday si Craciun anul acesta?

La fel ca in fiecare an, ne asteptam ca BF sa fie a 13-a luna a anului.

Cum si unde va promovati site-ul?

Folosim un mix de canale pentru promovare (atat online, cat si offline), suntem preponderent pe toate mediile si ne ocupam foarte atent de imaginea si modul de comunicare al brandului.

Aveti pagina de Facebook? Cat de important este acest tip de comunicare cu clientii si cat de mult investiti in ea?

Facebook a evoluat foarte mult in aceasta directie – nu prea poti sa il eviti. Avem pagina de Facebook, avem o comunitate in jurul brandului cu care comunicam in mediile sociale, pentru ca aceasta platforma e foarte imporanta pentru customer support, in primul rand.

Aveti versiune de mobile?

Deocamdata nu am investit intr-o versiunea de mobil a site-ului, dar avem design responsive, pe care il optimizam constant, astfel incat sa ne adaptam cerintelor si trend-ului ascendent de migrare spre partea aceasta.

Cum credeti ca veti incheia anul curent, in crestere fata de cel precedent, cu cat?

Incercam sa pastram traditia si sa avem si anul acesta o crestere semnificativa, de cel putin 30 – 40% fata de anul precedent.

Care sunt cele mai mari provocari pentru site-ul tau, in mediul online autohton?

Pentru noi o provocare mare este sa devenim cunoscuti la nivel international si, de ce nu, sa ajungem cel mai mare magazin online pe aceasta nisa.

Daca ti se pare interesant te rugam sa dai un share. Multumim :)