ECOMpedia.ro continua seria de interviuri cu proprietari de site-uri autohtone si antreprenori e-commerce romani, menita sa construiasca o relatie cu magazinele online romanesti, pentru a le ajuta sa creasca frumos si a impartasi comunitatii e-commerce de la noi sfaturi utile si informatii corecte din domeniu.

dragos corbu

Al doilea nostru interviu este cu Dragos Corbu (foto), fondator si CEO www.jujubaby.ro. De profesie inginer, acesta s-a apucat de antreprenoriat din facultate, motivat fiind de ideea de a fi independent. A invat singur tot (citind si urmand diverse cursuri), avand diverse afaceri, de-a lungul timpului, unele incepute impreuna cu parteneri, altele singur. Acum, la Juju, este singurul asociat.

Juju infografic 2

Aparut pe piata online mioritica in 2010, site-ul se adreseaza parintilor care cauta produse sigure, confortabile si de calitate pentru copiii lor, la un pret corect, accesibil unei familii tinere. Pe site, acestia gasesc scaune auto, patuturi, carucioare, scaune de masa si balansoare pentru cei mai mici membri ai familiei. Juju vinde, la noi, si la numerosi distribuitori  (elefant.ro, site-uri cu produse pentru copii, hipermaket-urile Cora), iar in strainatate s-a extins pe Amazon Italia, Marea Britanie, Germania, Spania si Franta, la inceput de 2017.

Aflati, mai jos, ce asteptari are jujubaby.ro de la Black Friday 2017 (la care participa din 2013), in ce investeste compania cei mai multi bani, care sunt sursele de finantare ale site-ului si cum e afectata de plata ramburs.

juju

ECOMpedia: De ce ai ales acest nume pentru magazinul online?

Dragos Corbu: Am dorit sa cream un brand de produse de copii care sa fie vesel. Asa a aparut numele Juju. Suna „jucaus”.

Cum ai strans bani pentru finantarea Juju?

Finantarea este mereu o problema si in permanenta cautam surse noi de finantare, pentru a dezvolta afacerea. La inceput, am avut numai finantare din fonduri proprii, dar mai apoi am inceput sa accesam fonduri de la banci, sub forma de credite. In timp, am ajuns la niste sume foarte mari investite, care continua sa creasca pe masura ce ne extindem in alte tari. Cea mai mare parte a investitiei este in continuare marfa pe care o vindem.

Care sunt avantajele/dezavantajele in a avea propria afacere versus a fi angajat?

Nu am fost niciodata in postura de angajat. Din ce am observat insa, ca antreprenor, rezultatele se vad in timp si trebuie sa ai mai multa rabdare. Mi s-a intamplat sa muncesc in unele luni mai mult decat angajatii firmei si sa castig mai putin decat ei sau deloc. Cred ca toata lumea trece prin ceva similar cand incepe o afacere. In timp insa efortul merita, pentru ca nu doar ca ajungi sa castigi mai mult decat un salariu, dar si satisfactia pe care o ai este mai mare.

Care este publicul tinta al jujubaby.ro?

Tineri parinti, un pic speriati de faptul ca trebuie sa cumpere in cateva luni zeci de produse cu care nici macar nu sunt familiari si care inseamna o mare parte din bugetul familiei.

De ce ar trebui un om care intra pe jujubaby.ro sa cumpere de la voi?

Pentru ca suntem un brand prietenos. Vrem mereu sa transmitem veselia noastra prin produsele pe care le cream. In acelasi timp am avut intotdeauna o strategie buna de optimizare a costurilor si am reusit astfel sa oferim produse sigure, testate la standarde europene si la un pret accesibil.

Cum va merge in perioada asta? Sunt vizitatori pe site? Dar vanzari?

Perioada aceasta este una in general buna, probabil datorita stimularii consumului din ultima vreme. Sa speram ca va dura cat mai mult, pentru ca o crestere a natalitatii este benefica pentru toata lumea.

Ati participat la Black Friday-ul 2016? Cum au aratat, comparativ, cifrele de BF si Craciun din 2016?

Pentru noi BF are vanzari un pic mai mari decat Craciunul, desi poate fi ceva specific industriei de puericultura. De exemplu, la jucarii stiu ca era invers.

Cum si unde va promovati site-ul?

In mare parte prin social media. Pagina de Facebook este un mod rapid si eficient de a intra in contact cu clientii. Avem o echipa care administreaza pagina, formata din cativa colegi. Tot ei se ocupa si de campanii.

Aveti versiune de mobile?

Da, cred ca este ceva obligatoriu in 2017.

Cum credeti ca veti incheia anul curent?

Estimam o crestere de 20 – 30%.

Cum poate un magazin online sa reduca din cheltuieli, fara sa afecteze vanzarile?

Cred ca foarte importante sunt automatizarile din fluxul de lucru. Ca regula, noi automatizam orice este repetitiv, pentru ca daca o actiune este repetitiva, atunci cu siguranta se poate automatiza. Acum exista solutii specializate pentru orice.

Care sunt cele mai mari provocari pentru jujubaby.ro, in mediul online autohton?

Cea mai mare provocare pe care o vad este una cu care se confrunta majoritatea magazinelor online din Romania. Migrarea de la sistemul de plata ramburs, la plata online. Din pacate, mai sunt clienti care comanda si apoi se razgandesc si nu fac decat sa plimbe colete prin depozitele curierilor, pe cheltuiala magazinelor. Din cate am observat, in tarile vestice nu exista optiunea de plata ramburs, nu cred ca ar trebui sa fie nici la noi. Din punctul meu de vedere, este o metoda de plata invechita, ce sprijina evaziunea fiscala. Practic, daca toate platile s-ar face prin banca, nu ar mai putea exista evaziune fiscala in mediul online.

Tot pe ECOMpedia.ro gasiti si interviul cu spy-shop.ro!

Daca ti se pare interesant te rugam sa dai un share. Multumim :)