mihai save Seria de interviuri realizate de ECOMpedia.ro cu proprietarii de magazine online autohtona continua cu Mihai Save (Manager General engineermoving.ro). Lansata in 2009, compania acestuia ofera servicii de montare, demontare, transport, depozitare si reconditionare mobila, mutari nationale si internationale pentru persoane fizice si firme, transport obiecte de arta autorizat de Ministerul Culturii. Site-ul nu participa la Black Friday, dar are versiune de mobile si este activ pe Facebook.

engineer moving

Mihai a creat brand-ul in perioada in care era student in primul an la Universitatea Politehnica (Bucuresti) si ne-a povestit de unde a facut rost de bani in studentie pentru asta, caror clienti se adreseaza si de ce Google AdWords este cea mai mare provocare pentru companie.

Pentru intreaga lista a interviurilor realizate de noi, intrati aici!

ECOMpedia.ro: Care este publicul vostru tinta?
Mihai Save:
Publicul tinta al site-ului este clientul care isi doreste siguranta unei mutari. Noi de la bun inceput am oferit doar calitate, transparenta si seriozitate. Procentual vorbind, persoanele juridice sunt in top, apoi persoanele fizice.

De ce ai ales acest nume pentru magazin?
Eram student la Universitatea Politehnica din Bucuresti si am dorit sa fac legatura intre serviciile de mutari si facultate. Nu am renuntat la studii in favoarea business-ului. In momentul in care am terminat cu brio facultatea, m-am apucat serios de Engineer Moving.

De unde ti-a venit ideea de business? Ai vreun model in domeniu?
In facultate, am lucrat part-time in mai multe servicii, printre care si serviciile de mutari. In acel moment am gasit oportunitate de a deschide o firma de mutari. Eram sigur ca va merge, pentru ca imi placea foarte mult aceasta meserie si ofera clientilor doar calitate.

Ai pornit la drum singur?
Firma am deschis-o din banii bunicilor, iar promovarea la acel moment am facut-o din profitul ramas de la servicii. Usor, usor am crescut. Incet, dar sigur, sanatos cum se zice in business.

Ai avut parte de educatie antreprenoriala din facultate sau ai fost autodidact?
In facultate am avut si cursuri de business si logistica. Dar am facut si fac in continuare diverse cursuri pentru a dezvolta managementul, logistica, marketingul, etc.

Cum ai reusit sa strangi bani pentru finantare, a fost greu?
A fost greu sa strang bani pentru  a creste firma, deoarece nu am venit cu nimic de acasa. Am avut rabdare si am calculat fiecare banut pe care il investeam... A fost greu, dar si frumos.

Te-ai lovit de multe bariere la inceput de drum? Cum le-ai depasit?
Ca in orice business exista urcusuri si coborasuri. In momentul cand am deschis firma, foarte multi inchideau, cei pe care i-au lovit criza din 2008 – 2009. Serviciul de mutari era prost platit, insa cereri existau. La inceput am fost legat de o firma mare de mutari, inchiriam personal. Dupa ce au renuntat la mine, a fost o perioada grea, dar am inceput sa ma axez mai mult pe promovare, si a inceput sa sune telefonul, sa castig mai multi clienti. Atunci am invatat pe pielea mea ce risc ai daca lucrezi cu un singur client.

De ce ar trebui un om care intra pe site sa aleaga echipa engineermoving.ro?
Pentru ca oferim doar calitate, seriozitate si transparenta. Iar echipele noastre sunt foarte bine instruite in acest serviciu. Sunt colegi bine alesi, in urma unui interviu. Vorbesc frumos cu clientii, au spirit de echipa si se organizeaza eficient, pentru a nu dura mult mutarea.

Ce aveti in plus fata de concurenta?
La inceputul activitatii am lucrat ca angajat pentru mai multe firme de mutari. Am dorit sa vad cum lucreaza, ce probleme au. Si in felul asta eram sigur ca pot oferi mult mai mult. Politica noastra de la bun inceput a fost sa incercam sa nu avem niciun client nemultumit si pana in acest moment am reusit acest lucru. Greu de crezut in business, dar nu imposibil.

Cati angajati aveti?
In acest moment suntem aproximativ 20 de angajati.

Cum va merge in perioada asta?
In perioada verii merg bine mutarile. Suna telefonul si important este ca cei care intra pe site stau destul de mult, deci sunt interesati. Am incercat sa le oferim content suficient cat sa inteleaga ce inseamna o mutare corect facuta de la A la Z.

La ce va asteptati de Craciun anul acesta?
In perioada Craciunului si pana in Revelion sunt foarte multe solicitari de mutari mobila.

Cum si unde va promovati site-ul?
Principala promovare este Google, apoi retelele de socializare si blogurile.

Cat de importanta este comunicarea pe Facebook?
Avem pagina de Facebook. Aici postam anumite mutari saptamanal. Important este sa vada clientii ca suntem activi zi de zi.

Cum credeti ca veti incheia anul curent?
Taskul meu este acela de a creste de la an la an cifra de afaceri. Si pana acum a fost totul in grafic.

In conditiile in care afacerile e-commerce au costuri mai mici, cum poate un magazin online sa reduca din cheltuieli, fara sa afecteze vanzarile?
Prin mai mult content. Noi prezentam pe site tot ceea ce facem destul de frumos, iar cei care ne viziteaza site-ul raman conectati cateva minute. Raportul dintre vizite pe site si telefoane primite este foarte bun.

Care sunt cele mai mari provocari pentru site-ul tau, in mediul online autohton?
Costul din Google AdWords. Bugetul zilnic se cheltuie foarte repede.

Daca ti se pare interesant te rugam sa dai un share. Multumim :)