bingobox

Traim intr-o lume din ce in ce mai urbanizata: pana in 2025, se estimeaza ca in orase vor locui 4 miliarde de oameni, care isi doresc cumparaturi rapide, la care sa aiba acces non-stop. Lor li se adreseaza Amazon, care isi doreste sa revolutioneze magazinele offline cu Amazon Go (un minimarket fara casieri, case de marcat si cozi, unde clientul plateste prin aplicatia Amazon Go), dorind sa deschida 2.000 de astfel de magazine in SUA. Iar in China exista deja astfel de minimarketuri autonome:

  • din iunie 2017, in estul Chinei exista cateva magazine BingoBox, scrie technocode.com, in care intri folosind aplicatia WeChat instalata pe smartphone, iti alegi produsele dorite din oferta care contine cateva sute de produse, platesti via WeChat sau Alipay si o camera verifica, la plecare, ca pleci doar cu ce ai platit; oferta include bunuri de larg consum, iar preturile sunt mai mici cu 5% decat in alte minimarketuri; minimarketurile sunt aprovizionate de Auchan Group; technocode.com a si testat unul dintre aceste magazine, pentru a-i vedea fiabilitatea – puteti urmari rezultatul in clipul video de mai jos (printre probleme se numara coduri de bare invalide, faptul ca nu primesti bon fiscal si nu poti verifica ce si cat ai platit, scanere care nu scaneaza codurile de bare, produse care au coduri de bare invalide si pot, prin urmare, fi luate din magazin fara a fi platite)

  • la final de octombrie, Auchan (compania franceza care este al 11-lea cel mai mare retailer alimentar din lume) a lansat, la Shanghai, Auchan Minute, in parteneriat cu Hisense (care se va ocupa de intretinere), citim pe auchan-retail.com; acest minimarket are 18m2 (6 m pe 3m), aspect de container si este complet digitalizat (e deschis non-stop, clientii intra folosind aplicatia WeChat de pe smartphone, scaneaza un cod QR care ii identifica si le permite sa intre in magazinul automat, aleg din 500 de tipuri de produse proaspete sau nu, le scaneaza codurile, platesc prin WeChat Pay/AliPay si ies); daca au nevoie de ajutor, clientii pot contacta un angajat remote si vorbi cu el prin sistemul video integrat in magazinul Auchan Minute; compania vrea sa deschida cateva sute de astfel de magazine pana la finele anului, in China
Daca ti se pare interesant te rugam sa dai un share. Multumim :)