carmen-busquets

Lui Carmen Busquets (51 de ani, foto), antreprenoarea venezueleana care a fost una dintre investitoarele initiale in portalul de fashion Net-a-Porter, in 2000 (punand la bataie, alaturi de ceilalti investitori, 13 milioane £), apoi si-a vandut majoritatea actiunilor in 2010 (si acum mai detine doar 2,3% din companie) i se mai spune „zana cea buna” a modei. De 15 ani incoace, Busquets a investit peste 50 de milioane $ in start-up-uri de moda ca Astley Clarke, Moda Operandi, Maiyet, The Business of Fashion, Lyst si ASAP 54. Si s-a imbogatit pe traseu.

Nytimes.com a stat de vorba cu ea despre puterea reinventarii si a aflat ca „este vital sa te reinventezi o data la 10 ani”. Luna aceasta, si-a relansat site-ul e-commerce CoutureLab (care vindea, din 2006 incoace, produse unicat de lux), transfomandu-l in carmenbusquets.com, o miscare indrazneata pe piata din partea investitoarei care a fost, pana acum, o figura din umbra. Acum, carmenbusquets.com nu mai vinde produse, ci a devenit o platforma de comunicare pentru Busquets, sprijinind moda de lux si artistii creativi din domeniu. „Oamenii care doreau sa discute despre oportunitati de investire nu stiau unde sa faca asta. Mi-am dat seama ca e nevoie de mai multe voci femiinine in domeniu, ca trebuie sa aratam ca investitorii de azi nu sunt doar barbatii albi”, spune aceasta.

Busquets nu investeste milioane de dolari in start-up-urile care ii fac cu ochiul, ci sume de 50.000 – 250.000 $: „Am o abordare la nivel micro, dau afacerilor putin cate putin, partial pentru ca foarte rar aceste companii pot oferi profituri in urmatorii 10 ani, partial pentru ca investesc proprii mei bani, deci nu-mi pot asuma aceleasi riscuri ca fondurile de investitii”, spune ea. A dat si rateuri, cu start-up-uri in care a investit prea devreme (ca Lookk sau Caratime), dar spune ca a invatat din aceste experiente: „E ca si cum as fi o organizatie caritabila moderna – dau cuiva sansa la succes”.

Daca ti se pare interesant te rugam sa dai un share. Multumim :)