Search-ul vizual (search-by-photo)/cautarea foto e din ce in ce mai utilizata online. Asa cum scriam recent, aceasta ajuta brand-urile e-commerce sa-si faca produsele mai usor de descoperit in social media, sa atraga „clientii-harpon” (persoanele care cauta online un anumit produs il pot gasi mai usor pe baza imaginii) si sa vanda produse similare. Recent, acest tip de cautare a fost introdus de trei giganti online in aplicatiile lor e-commerce, anunta techcrunch.com si pixc.com:

asos

  • Asos – aplicatia de iOS a fost updatata si permite utilizatorilor sa foloseasca o imagine facuta cu telefonul propriu sau descarcata de pe Instagram, de exemplu, pentru a cauta pe site-ul britanic care contine 85.000 de produse unele similare celor din fotografie; urmeaza update-ul pentru varianta Android a app-ului; in Marea Britanie, 80% din traficul companiei aparute in 2000 si 70% dintre comenzi vin de pe dispozitive mobile, clientii stand, in medie, 80 minute/luna in aplicatie
    ebay
  • eBay – aplicatiile de iOS si Android includ acum posibilitatea de a face o poza cu telefonul sau a incarca una existenta in telefon si a cauta un produs ca cel pozat, pe site; noua cautare vizuala va usura procesul de a cauta o pereche de incaltari vazuta pe strada, de exemplu, la cineva in picioare, fara a fi nevoie sa scrii o descriere detaliata a produsului in casuta de cautare (procedeu care, oricum, nu avea sanse prea mari de reusita)

    amazon spark
  • Amazon – compania ofera, inca din 2014, optiunea de cautare pe baza de imagine in aplicatia iOS, dar acum a lansat Spark, o sectiune care permite utilizatorilor aplicatiei Amazon sa faca browsing, ca pe Pinterest ori Instagram, printre poze legate de categoria de produse care ii intereseaza, poze care pot fi folosite pentru a cumpara respectivul produs; vezi ceva ce iti place, dai click pe foto si poti achizitiona obiectul respectiv; fotografiile sunt incarcate fie de brand-uri, fie de utilizatorii Amazon Prime (daca nu esti abonat, poti vedea pozele, dar nu poti posta/comenta); Spark a fost lansat momentan doar in SUA
Daca ti se pare interesant te rugam sa dai un share. Multumim :)